Comuniştii moldoveni vor să controloze internetul

Deputatul comunist Vladimir Ţurcan spune că în Republica Moldova ar trebui să se ia măsuri de control asupra internetului. Ţurcan este de părere că, în acest fel, se va limita răspândirea apelurilor la violenţă. “O problemă foarte complicată şi interesantă ar fi responsabilitatea internetului, în sensul celor care administrează această reţea, care sunt proprietarii unor portaluri. Nu este vorba despre măsuri restrictive. La noi astăzi internetul este una dintre cele mai puternice surse de informare, am în vedere creşterea accesibilităţii internetului. Mai multe ţări se ciocnesc cu această problemă, începând cu China şi terminând cu Europa: răspândirea anumitor chemări la acţiuni violente, nu mai vorbesc de problema unor acţiuni antimorale, a pornografiei. Noi trebuie să studiem practica internaţională şi să ne gândim ce putem face ca în aceste privinţe negative, antisociale, anticonstituţionale internetul să nu fie implicat”, a declarat Vladimir Ţurcan într-un interviu acordat Imedia.

El conduce o comisie constituită de preşedintele Voronin, de anchetare a cauzelor violenţelor din 7 aprilie. Memebrii opoziţiei au criticat, însă, în numeroase rânduri comisia, pe motiv că este compusă doar din simpatizanţi ai regimului comunist. Ţurcan a răspuns criticilor spunând că nu este nevoie ca opoziţia şi societatea civilă să facă parte din comisie, ci este suficient “să participe activ, punând întrebări”. “Eu m-am adresat liderilor partidelor politice şi ai societăţii civile cu o chemare de a participa activ la şedinţele comisiei, având în vedere că şedinţele sunt transparente. Noi am concretizat faptul că dumnealor ar avea dreptul să formuleze întrebări, să expună poziţii. Regulamentul prevede până la cinci minute pentru aşa ceva, referitor la audierile fiecărui organ care este preconizat să prezinte rapoartele la şedinţele Comisiei. Noi am formulat lista organelor care urmează să fie audiate şi am propus ca dumnealor să participe cu dreptul de a pune întrebări şi de a face propuneri”, a declarat deputatul comunist. Ţurcan a subliniat că această comisie nu este una de anchetă, care ar formula învinuiri, ci are drept scop elucidarea cauzelor evenimentelor. De asemenea, comisia are ca scop şi formularea de propuneri pentru a se evita, pe viitor, producerea unor evenimente similare

sursa:adevarul.ro
preluat de: obzormd.com

2 Răspunsuri

  1. asta e incalcarea dreptului la intimitate sa mai citeasca constitutia inainte de a face asa declaratii.vor la cedo???????????is tare inapoiati

    • В США после 11 сентября 2001 конгрес принял постановление временом лишении граждан этой страны некоторых прав, в том числе и права на личную жизнь. ЦРУ читали переписку и прослушивали телефонные разговоры граждан и никто небыл против. Так что есть полное право контроля государства над и-нетом.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: